90% din costul panourilor solare va fi suportat de stat

 

 

Asociaţiile de locatari şi cei care locuiesc la casă ar putea accesa, chiar din 2008, o finanţare nerambursabilă de 90% din suma necesară instalării de panouri solare pentru încălzire după aprobarea reglementărilor necesare, a spus ieri (15 octombrie 2008) şeful Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Mihai Toti.       

     Astfel, cetăţenii vor putea să-şi completeze sau să-şi înlocuiască sistemele clasice de încălzire cu panouri solare, dacă vor face dovada că au posibilitatea să contribuie cu 10% din suma totală pentru realizarea investiţiei şi dacă vor face o cerere în acest sens.

"Programul va fi asemănător celui de înlocuire a parcului auto, în sesul că vor fi mai multe firme care vor putea depune oferte, noi le vom valida pe cele care îndeplinesc criteriile legale şi le vom face cunoscute. Ulterior, cetăţeanul sau asociaţia de locatari va trebui să-şi exprime dorinţa de a-şi monta panouri solare sau pompe de căldură şi va trebui să arate că dispune de cei 10% necesari", a mai spus Toti.

     Banii pentru realizarea de proiecte de încălzire din resurse alternative (panouri solare, instalaţii eoliene, surse geotermale) ar putea fi alocaţi în noiembrie sau decembrie, după finalizarea Ghidului de finanţare şi parcurgerea ultimelor aprobări:

"Noi avem deja bani de la bugetul de mediu, care pot fi alocaţi pentru proiecte încă din 2008. După îndeplinirea tuturor procedurilor birocratice, va fi cunoscută suma disponibilă şi, implicit, numărul proiectelor care pot demara din acest an. Pot să vă spun că sumele acordate nu vor fi mici", a adăugat şeful AFM.

Banii pentru panouri solare, vor proveni şi din taxa de poluare auto.

     Finantarea nerambursabila pentru aceste proiecte va fi acordata din sumele stranse la Fondul de mediu, inclusiv din taxa de poluare auto. Senatorii au votat insa, la inceputul lunii septembrie, restituirea banilor proveniti din taxa auto, urmand ca o decizie finala in acest sens sa fie luata de Camera Deputatilor.

     Dacă pentru cei care locuiesc la casă nu este nevoie decât de acordul şi dorinţa proprietarului de a-şi instala astfel de resurse alternative de energie, pentru persoanele care locuiesc la bloc este nevoie de acordul tuturor proprietarilor sau locatarilor.

Pentru stabilirea tipului de panou indicat pentru încălzirea locuinţei sau blocului trebuie luate în calcul mai multe criterii, printre care numărul de locuitori care vor beneficia de acest tip de energie şi consumul mediu pentru fiecare. In plus, deoarece este vorba de bani publici, dupa cum a precizat presedintele AFM, panourile se vor da la cheie si vor fi efectuate inspectii periodice, astfel incat sa nu existe fraude in acest domeniu.

     In septembrie, secretarul de stat in Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) Lucia Ana Varga, anuntase ca ministerul vrea sa aprobe, prin ordin ministerial, in cel mult trei saptamani, ghidurile de finantare pentru montarea de panouri solare pe locuinte, astfel incat persoanele fizice si asociatiile de locatari sa fie incurajate sa renunte la vechile forme de producere a apei calde, de tipul boilerelor, pentru a recurge la energii mai putin poluante.

În prezent, din Fondul de mediu sunt în curs de finanţare zece proiecte pentru creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile, în valoare de 49,9 milioane lei, din care două vizează producerea şi distribuţia apei calde menajere cu ajutorul panourilor solare. Finanţarea nerambursabilă pentru acestea depăşeşte 356.800 lei.

Conform reglementărilor Uniunii Europene (UE) România va trebui să producă 20% din energie prin resurse regenerabile până în 2020.

Sursa: Realitatea TV

 

 

 

 

Pentru mai multe informatii si modalitati de implementare nu ezitati sa ne contactati

 

CONTACT

 

 

Importator direct de panouri solare presurizate si nepresurizate

 

 

Inapoi la pagina principala